Proiectul ,,Dăruim speranță” al Asociației ,,Glasul vieții”, derulat în parteneriat cu Asociația Stories Kingdom World

Evaluare utilizator: 0 / 5

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă
 
Dăruim speranță - Proiect social

Proiectul ,,Dăruim speranță!” - un proiect al Asociației ,,Glasul vieții”, derulat și cu sprijinul Asociației Stories Kingdom World.

Este un proiect care își propune ,,să aducă multă bucurie copiilor și implicit, familiilor lor, adunând din bunătatea oamenilor și dăruind din suflet, mai departe, speranță”. Părintele Dan Damaschin, preot misionar la Biserica Maternității ,,Cuza Vodă” din Iași, care a lansat proiectul ,,Dăruim speranță” la 8 iulie 2016, ne povestește: ,,Pe baza misiunii noastre din ultimii doisprezece ani desfășurate în cadrul Maternității „Cuza Vodă” din Iași am înfiinţat Asociația “Glasul Vieții”, în dorința de a împlini porunca Domnului nostru Iisus Hristos de „a ne iubi aproapele așa cum El ne iubește pe noi”.

Maternitatea „Cuza Vodă” este nu doar cea mai mare din țară, după numărul de nașteri, ci și cea mai săracă, drept centru medical al celei mai defavorizate regiuni europene.

Această organizație vine în sprijinul mamelor cu mulți copii ce ajung în Maternitatea Cuza Vodă, precum și al femeilor însărcinate aflate în dificultate, prin dăruirea zecilor de voluntari, având drept sprijin material donațiile oamenilor dragi care, la fel ca noi, cred într-o lume mai bună, în care, pentru fiecare mamă, nașterea ar trebui să fie cel mai fericit moment al vieții, iar pentru fiecare copil casa, masa, școala și profesia dorită să nu rămână doar un vis.”

"Dăruim speranță", program social de sprijin pentru copiii din familii defavorizate de tip "adopție la distanță". Ne propunem, pentru perioada 2016-2020, să unim în aceeași familie 400 de copii și donatorii lor, având același scop: "Împreuna facem oameni mari". Concret, unul sau mai mulți donatori vor avea șansa să ofere copilului ales sprijinul material care să-i permită, în condiții de viață corespunzătoare, o educație de calitate.

Înainte de a vă povesti cum puteți deveni ÎNGERI PĂZITORI pentru niște copii sărmani, trebuie să știți că ajutorul dumneavoastră nu va rămâne doar un simplu gest, trecut neobservat, ci, fără a fi foarte mult conștienți sau nu de acest lucru, veți pune în sufletele acestor copii speranța, iar ei, copiii sărmani ai României, vă vor purta în inimă pentru totdeauna, ca pe un înger păzitor.

Istoria se scrie prin faptele oamenilor, iar dumneavoastră veți scrie istoria unor copii care își doresc să învețe carte, ca să ajungă oameni mari. Acești viitori oameni mari se vor cârmui în viață după Legea iubirii, pe care le-ați arătat-o și după care i-ați învățat să trăiască.

Ce aveți de făcut pentru a deveni ÎNGERI PĂZITORI?

1. Alegeți din lista afișată - unul sau mai mulți copii pe care doriți să-i sprijiniți pe o perioadă îndelungată (1-5 ani).

2. Notați în tabel numele dumneavoastră în dreptul copilului la secțiunea Înger Păzitor. În cazul în care posibilitățile financiare ale dumneavoastră pot asigura doar jumătate sau un sfert din cheltuielile de întreținere a unui copil, după numele dumneavoastră precizați procentul contribuției oferite (25% sau 50%).

3. Dacă întâmpinați dificultăți în completarea tabelului, lăsați un mesaj și noi vă contactăm imediat.

4. Pe Messenger în privat, ne lăsați numărul de telefon pentru a vă putea contacta și a vă oferi mai multe detalii.
5. Odată ales copilul, veți primi în privat informații despre copil, și Contractul de "Adopție la Distanță”.
6. Expediați contractul semnat în format electronic sau poștal. În cazul în care acest lucru nu este cu putință, discutăm la telefon.
7. Felicitări! Ați devenit Îngerul Păzitor al unui copil din programul "Dăruim Speranță”. De acum înainte, în funcție de categoria de donator în care vă încadrați (A,B,C,D), vă vom oferi toate informațiile necesare.

Ce înseamnă să fii donator în Proiectul "Dăruim speranţa"?

Pentru a-i proteja pe copii de eventualele derapaje ale familiei precum şi din partea unor persoane rău intenţionate, pe baza experienţei noastre, ne simţim obligaţi să prezentăm un statut clar al donatorului, în funcţie de recomandările şi serviciile pe care le oferă. De asemeni, cunoscând dorinţa deosebită de a ajuta raportată la posibilităţile materiale, propunem următoarele categorii de donatori cu drepturi şi obligaţii specifice.

DONATOR A - este susţinătorul a cel puţin 2 copii cu donaţii lunare de cel puţin 200 lei (50 euro, dolari sau lire pentru cei din străinătate), iar în cazul copiilor de liceu şi facultate, suma va creşte corespunzător cheltuielilor de cazare şi transport. Donatorul va avea acces la contul rezervat pe platforma electronică cu informaţii actualizate şi imagini despre evoluţia copilului. Comunicarea directă cu copilul se poate face doar prin intermediul asociaţiei, iar pentru vizită la domiciliu este de dorit o recomandare din partea parohiei sau comunităţii de care aparţin. De asemeni, în semn de recunoştinţă faţă de bunătatea dumneavoastră, vă putem oferi dovada bucuriei copilului ajutat, prin felicitări realizate de acesta, cu ocazia celor două mari sărbători, de peste an, dar şi dovada progresului şi a rezultatelor şcolare, pentru copiii beneficiari de burse şi locuinţe sociale, pentru continuarea studiilor. Donatorul poate trimite colete şi bunuri materiale fără a specifica date personale pentru a evita deranjul din partea familiei copilului.

DONATOR B - este persoana care va susţine un singur copil şi va avea acces la platforma electronică, precum şi materialale realizate de copil. Comunicarea directă şi vizitele la copilul familiei vor fi posibile după primii 2 ani de susţinere, de asemeni cu recomandare.

DONATOR C - poate fi orice doritor care intenţionează să susţină alături de alţi donatori unul sau mai mulţi copii, cu o sumă de bani pe durata întregului program. Accesul la informaţii va fi limitat doar la cele despre evoluţia şcolară şi va primi din partea copilului felicitările ocazionale.

DONATOR D - este orice persoană care doreşte să contribuie discret sau sporadic financiar sau material (alimente, medicamente, haine, rechizite, jucării, etc.) pentru copiii din programul nostru.

Pentru a ne putea fi alături în a dărui speranţa, ne puteţi contacta la telefon 0744.798.610, sau email: pr.dandamaschin@yahoo.com.
Aici puteți intra și vedea lista cu copii de ajutat.