Monica Purice ... ,,Povestea mea”

Accesări: 1055

Evaluare utilizator: 5 / 5

Steluță activăSteluță activăSteluță activăSteluță activăSteluță activă
 

M-am născut în București, în octombrie, 1972. Am crescut, până la 6 ani, alături de bunica mea maternă, unde, mai toată ziua, mă jucam prin curte, admirând flori, plante, inventând jocuri, cântând „în indiană”, vopsind ... orice, de la ceea ce era nevoie și terminând cu tricicleta mea ... care cred că făcuse straturi, straturi, de fel de fel de culori; îmi plăcea foarte mult să „pictez” și cum nu știam de acuarele ... când dădeam de vopsea ... era o mareee bucurie.

Din copilărie vine și pasiunea mea pentru cercetare, pentru jocuri inventate, pentru flori, pentru culoare ... pentru ARTĂ, în general.

De pe vremea aceea, cred că am o mare plăcere și pentru IKEBANA, pentru florile de Iris (stânjenel), în special … bunica avea foarte mulți stânjenei în grădină; acum, de câte ori am câteva clipe libere și flori, plante, în preajmă ... mă apuc și fac un aranjament. Deseori, am făcut și fotografii; unele le-am postat pe pagina mea de Facebook: Monica Purice, pe pagina mea de pe site-ul YUPPY (Avatar: MONACO -prima mea „școală” de socializare).

Ca traiectorie personală ... am fost un copil și o adolescentă inventivă; inventivitatea am moștenit-o de la tatăl meu, care făcea niște lucruri minunate din fel de fel de materiale: tablouri și ornamente din tablă de cupru, joc de șah, joc de table din lemn sculptat ... joc de rummy ... chestii casnice. Eu am dus mai departe talentul său și, folosind materiale diverse, neconvenționale, fac acum ... practic ... dezvoltare prin artă;  pun neuronii la treabă, dezvolt creativitatea, prin folosirea de materiale neconvenționale ȋn creația artistică; putem numi asta și terapie, dacă ne gândim că uneori nu punem mare preț pe „obiectul” final (în art - terapy ... ceea ce contează este travaliul creativ și nu finalitatea obiectuală), ȋnsă o putem numi mai degrabă ... DEZVOLTARE PRIN ARTĂ pentru că, lucrând mai ales cu copilași, pentru ei ... contează destul de mult  și ceea ce se obține, obiectul pe care îl duc acasă (sau poate pentru părinți mai degrabă?!)

Am vrut să mă fac învățătoare; domnul profesor Lupu, de la Liceul Pedagogic din București mi-a zis, de cum m-a văzut: „arăți exact ca o ȋnvățătoare”, ȋnsă am ratat examenul din cauza geometriei (cu care nu eram foarte prietenă) și ... deci, n-a fost să fie.

După liceu, mi-am zis că vreau să fac creație … iar creație, vestimentară; desenam non - stop modele de haine: ȋn metrou, pe drum ... oricând aveam o clipă liberă scoteam creionul, pixul și orice bucată  de hârtie ... Am dat examen la ARTE însă ... n-am reușit. Erau alții mai experimentați decât mine ...

După ce am lucrat la Palatul Telefoanelor, din Calea Victoriei, aproape un an, în 1992 m-am căsătorit și m-am mutat la malul Mării Negre, ȋntr-un oraș despre care nu știam decât că are vara tabere pentru copii; am lucrat aici ȋn domenii care nu mă atrăgeau prin ceea ce erau, ci doar prin faptul că lucram cu oamenii; era o companie din capitală care se ocupa cu schimbul valutar, comercializare de arme și case de amanet și care în anii 90  a deschis ȋn Constanța o filială, de care am fost numită să mă ocup. Mi-a plăcut să lucrez cu oamenii, am făcut treabă bună cât am putut, iar când am considerat că nu mai este cazul (erau stipulate ȋn contract niște clauze pe care nu mai voiam, nu mai puteam să le respect) mi-am dat demisia. Pe orice tânăr ȋl cam atrage un post de conducere, un titlu … însă ... cu vremea ... ȋnveți că există un preț pe măsură pentru orice.

Am făcut copii, m-am dedicat familiei și apoi, după vreo trei ani, am reȋnceput să lucrez - în domeniul turismului, de data asta. Și mi-a plăcut, tot din considerentul lucrului cu oamenii. Am avut șansa, ca și la precedenta companie, să intru ȋn firmă de la ȋnființare, de la ȋnceputuri. Am căutat să aplic aici tot ceea ce știam că a fost bine în fosta companie și să ajut la dezvoltarea firmei, cu ideile mele. Mă bucur că șeful meu a înțeles și că a ținut cont de asta, chiar dacă mai mereu eu veneam, obositor poate, cu un noian de idei. Firma a mers an de an mai bine și clienții erau încântați și fideli firmei.  Totuși ... deși era la fel, un loc  „călduț”, ... NU ERA parcă ... LOCUL MEU.

Așa că ... am mers la psiholog și am cerut o evaluare; simțeam că am ajuns ȋntr-un punct ȋn care nu mă mai descurcam singură, că am nevoie de un sfat, de o idee de... SǍ ȘTIU ce anume îmi lipsește de nu mă simt ȋmplinită, când toți cei din jurul meu spuneau : „nu te înțeleg ... ce anume mai vrei ?!”

Păi ... da, nu mă ȋnțelegeau, nu mă mai înțelegeam nici eu însămi ... dar alții.

După întâlnirea cu psihologul m-am luminat; eram la o așa - zisă „criză de dezvoltare” din care puteam să ies ori fără niciun câștig, dacă alegeam să mă mulțumesc cu acest răspuns, ori cu bonus, dar asta presupunea să ies din zona de confort ... să caut, să acționez. Am ales să ies cu bonus și ... am dat la facultate. M-am hotărât în câteva zile; la examen eram după o tură de 24 de ore. Dormeam pe mine ... însă simțeam că CEVA MINUNAT VA VENI, DACǍ REUŞEAM.

Și ... am reușit!  Aveam doi copii mici și nu prea mulți bani și TOTUȘI, am reușit să plătesc studiile și să termin facultatea. Am ales PSIHOLOGIE și ȘTIINȚELE EDUCAȚIEI, pentru că am simțit că asta este ceea ce aș putea să fac cel mai bine: SǍ LUCREZ CU OMUL, CU SUFLETUL. Secția PSIHOPEDAGOGIE SPECIALǍ am ales-o pentru că fiul meu cel mare rămăsese cu ceva sechele din punct de vedere psiho-motrico-logopedic, ȋn urma unui accident rutier pe care noi l-am suferit pe când el avea 2 ani și 6 luni (atunci l-am și născut pe cel de-al doilea fiu ... puțin prematur, ȋn urma șocului) și ... contribuind la refacerea sa, am considerat că nu plec chiar de la zero ȋn domeniu. Au existat situații inedite ... în care am mers la facultate cu copiii după mine; erau unele cursuri atât de importante pentru mine, ȋncât am cerut profesorilor acest favor. Au fost copii cuminți, au asistat la cursuri cu plăcere, chiar dacă nu înțelegeau mereu despre ce vorbim noi acolo; cel mic avea 5 ani și jumătate, iar cel mare 7. Odată, cel mic m-a întrebat în  șoaptă: „Mami ... de pe ce planetă e Domnul Profesor?”; „Cum așa??”, am zis eu. „Păi nu vezi ce limbă vorbește???”. Era cursul de PSIHODIAGNOSTIC ...

După absolvire am căutat zi de zi un loc în breaslă ... Am fost fericită când am primit invitația de a dezvolta o secție ȋntr-o asociație cu renume (parcă ... „pe sufletul meu” venea, din nou, această ofertă, mie plăcându-mi să dezvolt ... să iau de la zero totul). Așa că am preluat postul de ŞEF Modul Logopedie, deși eram ... cam novice ȋn domeniu.

Am căutat să dau tot ce pot eu mai bun: am început terapiile la cabinet, am scris articole, am organizat cursuri - primul curs de formare ȋn logopedie din Constanța, în parteneriat cu ALR - Asociația Logopezilor din România, unde au venit logopezii școlari. Am organizat și alte cursuri folositoare domeniului, pe care le organizez și azi. Am căutat și am avut parte să intru ȋn contact cu  formatori deosebiți, care fac cursuri de formare excelente, de la care am ȋnvățat și mai ȋnvăț multe, chiar dacă, ȋntre timp am devenit, la rândul meu, formator. Mă bucur câ am reușit să creez ideea de a organiza cursuri practice, utile și bune. Deseori, colegii vin la un curs organizat de mine pe ideea că „e ok, dacă ȋl face Monica, e bun”. Asta ȋnseamnă foarte mult pentru un organizator.

Am  ȋmpletit munca din turism cu munca din asociație și cabinet, cât am putut de mult. Lucram o zi ȋntr-un loc și cealaltă zi dincolo. Ba uneori, după programul din turism mai aveam și doi - trei clienți la cabinet ... Am considerat la un moment dat că ... nu mai pot să le fac pe amândouă bine și am ales să fiu doar PSIHOLOG la cabinet, mai ales că apăruse, între timp, o lege care îmi restrângea domeniul de aplicare, nu mai puteam lucra în sistem privat și a fost necesar să fac o a doua facultate, PSIHOLOGIE, specializarea clară de PSIHOLOGIE GENERALĂ, psihopedagogii nemaifiind considerați PSIHOLOGI, putând lucra doar ca angajați ȋn sistem. Eu nu voiam asta.

Îmi plăcuse munca în turism, creasem acolo legături, eram „pe domeniu” cum se spune, însă ... NU MAI ERAM DE ACOLO, nu mai era destul pentu mine. Simțeam că pot mai mult și că acolo drumul, pentru mine,  nu mergea mai departe.

Și ... ca să vedeți că MESERIA TE CHEAMǍ ..., dacă stai să asculți „chemarea”, prin ceea ce fac eu acum, am ȋmpletit meseria de ȋnvățător cu aceea de a lucra cu sufletul omului și cu arta; pe lângă munca de la cabinet, am dezvoltat, la Năvodari, o colaboare cu și ȋn cadrul Casei de Cultură. E vorba de un proiect de voluntariat, ORA POVEŞTILOR, care continuă de atunci și azi, joi de joi, din 2009. M-am gândit „să fac ceva, ce pot eu, pentru copiii din orașul care mă înfiase”. Ideea a apărut la o cafea cu bibliotecara Gabriela Roșca, amica mea. Am  scris și un articol în Gazeta de Năvodari despre povestea asta.

Apoi, colaborarea s-a ȋmbogățit, bucurându-mă de aprecierea și conlucrarea Primarului și a Casei de Cultură, treptat am dezvoltat și alte proiecte destinate copiilor: EXCELENȚA MEA PRIN ARTĂ, apoi ATELIER CREATIV - RECREATIV (pictură, reciclare creativă, colaj, modelaj), TEATRU CREATIV (de umbre, de marionete), JOCURILE COPILĂRIEI (jocuri de mișcare), STIMULARE PRIN MUZICĂ.

Și ... lucrurile vor continua. Părinții sunt ȋncântați și asta mă face să merg mai departe cu ȋncredere și să găsesc mereu noi idei și noi activități de abordare, în dezvoltarea armonioasă psiho - fizică a copiilor.

In paralel, am continuat să fac voluntariat: la cămine de bătrâni, la Penitenciar, la centre de copii, m-am ȋnscris voluntar ȋn ONG Mare Nostrum, unde sunt solicitată când au activități cu copilași, răspund chemarii CENTRAS-ului (centrul de voluntariat) când e nevoie și pot. De peste tot am învățat, am cercetat și am observat efectele activităților pe care le-am făcut. Se axau, mai mult, pe partea de stimulare prin artă. Am lăsat câte o bucățică din sufletul meu în fiecare loc ... și mă voi reîntoarce cu prima ocazie, cu vreun proiect,  prin acele locuri...

După o vreme, cam după vreo patru ani, m-am desprins de Asociația în care îmi începusem activitatea și mi-am deschis propriul cabinet.

Din ideea de apropiere a părinților de copii, a menținerii bucuriei jocului la orice vârstă, a educației care se poate face muuuult mai lesne prin joacă, mi-a venit ideea de a organiza niște ATELIERE părinți + copii și ... uite așa a apărut ‚ALĂTURI DE COPILUL MEU ... fac o excursie în copilărie!” Este un eveniment trimestrial, care are loc atât la Năvodari, cât și la Constanța.

Aceste evenimente aduc alături 20 de părinți și 20 de copilași, care meșteresc  ȊMPREUNǍ un ... „ceva”, care ... odată dus acasă devine o „ancoră”, le reamintește de timpul frumos petrecut ÎMPREUNǍ, de timpul în care părintele a revenit pentru o vreme ... ȋn lumea copilăriei. Puteți vedea pe pagina mea de Facebook, la feedback, ceea ce au simțit aceștia imediat după activități. Am făcut câte un album, fie pentru fiecare ediție, cu multe poze, cu câteva rânduri așternute „la cald”... Părinții văd, astfel, cât e de ... simplu să produci bucurie și să-ți reîncarci sufleul cu BINE.

Din 2014, m-am decis să fondez o organizație non - guvernamentală, un ONG, ca să pot face și mai mult. M-am gândit că aș putea coopta fonduri, resurse, aș putea lucra cu mulți tineri, cu alți colegi și că, astfel, ideile mele vor avea mai mult ecou și vor ajuta mai mult comunitatea. Un demers curajos ... spun cei mai mulți, având în vedere valorile actuale promovate de mass - media, însă eu am încredere în OM și în faptul că vremurile bune ale educației, culturii reale, artei autentice ... vor reveni, DACǍ facem ceva, ȋn acest sens și nu ne pierdem timpul cu blamări, lamentări ...

Am gândit un nume care să vorbească de la sine despre ceea ce va face această organizație și am ales să se numească Asociația P.E.C.A. - PSIHOLOGIE, EDUCAȚIE, CULTURǍ ŞI ARTǍ. Mi se pare atât de COMPLET acest nume; consider că aceste patru domenii sunt patru piloni de bază în viață, în dezvoltarea omului. Sigla am ales să fie o ... broscuță țestoasă; mi-a inspirat stabilitate, durabilitate, experiență, răbdare ... sper să reprezinte bine asociația. Există chiar și mascota vie, o broscuță care a apărut miraculos ȋn viața mea, imediat după ce am ales acest simbol pentru asociație ... e o poveste nemaipomenită ... Se vede treaba că nu sunt singură în misiunea mea.

In luna martie, 2015 am găsit pentru P.E.C.A. sediul visurilor mele, o clădire vintage, în centrul Constanței, parterul Casei Germane sau CASA DE CULTURǍ A GERMANILOR DIN DOBROGEA. Este o clădire de patrimoniu, este frumoasă, impunătoare, este ... ceea ce mi-am dorit pentru P.E.C.A. Avem camere mari, sală de conferințe ... exact ceea ce trebuie.

Acum dezvoltăm activități de PSIHOLOGIE, EDUCAȚIE, CULTURǍ ŞI ARTǍ, așa cum am visat; imediat dupa înființare am cerut acreditarea ca Furnizor de Formare Profesională pentru un curs ȋn care predam tehnici de arte combinate pentru educație și stimularea dezvoltării: inițiere și perfecționare în ocupația de LUCRĂTOR PRIN ARTE COMBINATE, care este înregistrată în Codul Ocupațiilor din România: cod 532903 și al cărui CERTIFICAT DE ABSOLVIRE este recunoscut în toată Europa! Primii parteneri ȋn demersul meu ȋmi sunt două minunate doamne, mentori și prietene pe viață, care sunt MEMBRI DE ONOARE ai P.E.C.A.: Beti-Ana Cioacă și Mariana Dioșteanu. Sunt doi oameni deosebiți, profesioniști cu renume, care mi-au făcut onoarea să vină alături de mine ȋncă cu mult ȋnainte de a fonda această organizație. Conlucrăm excelent, deși fiecare stă în altă zonă a țării: București, Năvodari, Bacău; când e nevoie ... facem o strigare și ... GATA, ne mobilizăm imediat. 

Colaborăm, astfel, de ani buni ...

.

Ȋn drumul meu continui să ȋntâlnesc, aparent din ȋntâmplare (?), oameni minunați, parcă ne atragem ... cumva; facem planuri, gândim proiecte ... Cel mai des nu locuim ȋn același oraș, dar... am ȋnvațat deja că asta nu contează...

Vrem să ajutăm, să (ne) dezvoltăm, să facem ceva bun pentru cei din jurul nostru. Sper că mulți gândiți ca noi și că ne veți ajuta.

Vreau să cred că povestea succesului meu, care are la baza ideea : „FǍ CU TOATǍ ȊNCREDEREA CEEA CE-ŢI PLACE ŞI TOTUL VA IEŞI BINE” ȋi va inspira și pe alți oameni, nu neapărat tineri, să ALEAGǍ drumul care li se potrivește, renunțând uneori la un „loc călduț”, la „zona de confort”.

Monica Purice

Psiholog, Psihopedagog, logoped, Lucrător prin arte combinate

Coordonator Activități Re - Creative și Workshop

Asociația Stories Kingdom World

 

Acest text a fost scris inițial pentru o emisiune - „POVEŞTI DE SUCCES”, emisiune la care am fost, de două ori, invitată. Prima oară, nu vedeam de ce m-au invitat, apoi am ȋnțeles că oamenii au nevoie să afle despre astfel de povești pentru a prinde curaj să facă ceva, să iasă din zona de confort, să nu mai aștepte și să facă ceea ce ȋși doresc.