Momentul crucial din viața mea

21 Martie 2015
Isabelle Chelariu

Evaluare utilizator: 5 / 5

Steluță activăSteluță activăSteluță activăSteluță activăSteluță activă
 
Momentul crucial din viața mea

Anii au trecut, la început mai greu, apoi din ce în ce mai repede. Fire cercetătoare, am deprins în toți acești ani destule abilități. Tot timpul îmi plăcea să învăț ceva nou, să descopăr lucruri noi, să le pun în practică. Aceste abilități, însă, mi-au fost exploatate și într-o zi s-a întâmplat inevitabilul.

Fiecare dintre noi are un înger păzitor. El ne călăuzește pașii, fără ca noi să știm sau să fim conștienți de asta. Câteodată simțim că am scăpat dintr-o încurcătură și că intuiția, sau cineva care ,,ne-a șoptit” ne-a îndrumat în direcția bună.

Eram supraîncărcată de sarcini peste sarcini, pe care trebuia să le duc pentru că nimeni altcineva nu știa să facă la fel de bine ceea ce eu făceam cu mare ușurință și perfect. O capcană în care intrasem și care avea să mă conducă spre momentul inevitabil. Deși primeam semnale că trebuie să mă domolesc, presiunea care se punea pe mine nu îmi dădea pace. Eram prinsă ca într-o cursă, aveam senzația că mă învârt ca un titirez, din ce în ce mai repede și mă consum la fel de repede, ca o lumânare. Până într-o zi când, pentru că eu nu îmi mai puteam pune frână, organismul meu a spus ,,STOP”. 

Oboseala cronică care mă cuprinsese pusese stăpânire pe mine. Nimic nu mai funcționa cum trebuie. Creierul se decuplase de la multe dintre funcțiile pe care eu până atunci le luasem ca pe un dat. Una peste alta, nu mai puteam ține nimic în mână, nu mă mai puteam odihni, aveam senzația permanentă că mă prăbușesc într-un abis, cu o viteză amețitoare, fără să mă pot agăța de nimic, și tocmai de aceea, îmi pierdusem și echilibrul, pământul fugindu-mi permanent de sub picioare. Sufeream de sindromul denumit azi burned out, recunoscut azi ca boală, însemnând epuizarea psihică, datorată activităților multiple, stresante pentru organism, desfășurate o perioadă îndelungată, în cazul meu, ani la rând. În engleză, ,,burned out” înseamnă ,,ars”, deci, practic, începuse în mine un proces auto-distructiv, datorat faptului că, pe fondul epuizării, lucrurile scăpaseră de sub control. 

Dintr-un om activ cum eram, acum nu mai puteam face absolut nimic, nici măcar să am grijă de mine. Am primit o palmă dură de la viață, atât de dură că m-a speriat cumplit. Au trecut săptămâni în care să realizez ce am pățit. Apoi, luându-mi inima în dinți, cu curajul fricosului, am căutat să îmi găsesc singură soluții de a ieși din criza în care intrasem. 

Un prieten m-a întrebat dacă citesc Biblia și i-am spus că nu. Nu mai puteam să citesc nici măcar un rând, pentru că literele se amestecau între ele. Atunci, el mi-a spus să iau Biblia lângă mine și înainte de a adormi, să o ating. Așa am făcut și încet - încet mi-am recăpătat speranța că mă voi face bine. Am primit acel element de care să mă agăț. Muzica ambientală nu lipsea din casă. Dormeam astfel. Trebuia să găsesc metode de a-mi calma starea. 

Apoi, ca să îmi recapăt abilitatea de a citi, a trebuit să mă întorc în copilărie și să citesc povești. La fel, mi-am recăpătat abilitatea de a scrie la calculator, dactilografiind povești. Treptat - treptat, cu încetinitorul, lucrurile păreau să se îndrepte. La vremea aceea, aveam cont pe Netlog și mi-a venit ideea de a cere ajutorul prietenilor virtuali pentru a redacta povești. Doream să îmi exprim recunoștința față de poveștile fără de care nu cred că mai ieșeam la liman. Mare mi-a fost mirarea când multe persoane s-au solidarizat cu mine și mi-au trimis povești dactilografiate. Asta mi-a dat putere. Aveam nevoie de oameni, iar echipa pe care o formasem m-a ajutat să prind încredere în forțele proprii. 

Apoi, m-am întrebat ce să fac eu cu aceste povești? Și mi-a venit ideea de a face un website de povești, pe care să îl denumesc ,,Țara Poveștilor”. Din păcate, am descoperit că această denumire era rezervată de o grădiniță și, mai mult, când i-am cerut sfatul prietenului meu, acesta mi-a spus că sunt sute de astfel de site-uri și de ce aș face eu unul. Așa că, dezamăgită, am abandonat, pentru moment, ideea.

Dar dorința mea de a-mi manifesta recunoștința era foarte puternică. Simțeam că trebuie să lupt, să merg mai departe. Așa mi-a venit ideea de a înregistra povești românești, în format audio.

Nu cunoșteam pe nimeni care să aibă un studio de înregistrări, nu știam nici un actor care să fie dornic să mă ajute. Până într-o zi, când întâmplarea a făcut să întâlnesc un regizor de teatru, care mi-a făcut cunoștință cu un regizor muzical ce îl cunoștea pe Mircea Albulescu, împreună cu care mai înregistrase lucrări. 

Și așa am reușit eu să înregistrez audiobook-ul cu 12 din ,,Cele mai frumoase povești de Emil Gârleanu”, citite de marele actor Mircea Albulescu.

Greutăți au fost nenumărate. Nu știam cum să promovez audiobook-ul, nu aveam un website, dar pas cu pas, proiectul care avea să devină proiectul social Stories Kingdom mi-a dat un scop, pentru care am luptat și care m-a ajutat să depășesc această cumpănă din viață.

Dar cum am ajuns eu la Stories Kingdom? După cum vă spuneam, numele de ,,Țara Poveștilor” era deja rezervat de o grădiniță, așa că nu îl puteam folosi. O zi întreagă m-am gândit ce nume să găsesc proiectului meu și viitorului meu website. Nu îmi venea nimic în minte, așa că, făcându-se foarte târziu, la un moment dat am adormit. Mintea mea primise o temă ce trebuia să o rezolve. Spre dimineață, aproape de trezire, mi-a venit în minte numele ,,Stories Kingdom”. Era perfect. Îl primisem ca răspuns la întrebările mele. A fost una din cele mai fericite zile din viața mea.

Așa că am făcut toate demersurile pentru a rezerva domeniul ce avea să găzduiască, în timp, vreo 7 variante ale website-ului www.storieskingdom.ro

Acum proiectul s-a consolidat, scopul este bine definit: să ajut cât mai mulți copii fără posibilități din România, să îmi promovez țara prin intermediul creativității românești.

În orice rău, există un sâmbure de bine. În oricare dintre noi, chiar dacă ni se întâmplă să cădem la pământ, există un dram de putere, în care trebuie să credem, tocmai pentru ca aceasta să sporească prin puterea credinței.

Ceea ce am trăit eu putea să rămână o poveste simplă, neimportantă, ca multe povești ale multor oameni din această lume. 

Am crezut, însă, în această rază de lumină, am crezut în visul meu, în puterea de a renaște și am ales să mă reinventez, să redevin, să creez unul dintre cele mai frumoase proiecte sociale din câte există pe pământ - proiectul social Stories Kingdom.

Stați aproape de noi. Voi scrie fiecare poveste ce compune acest univers. Nădăjduiesc ca acestea să constituie surse de inspirație și să ajute alți oameni, la un moment dat.

Află cum ne puteți ajuta aici. Descarcă formularul 230 de aici.

FOTO: Casa Mare Moldova